Skip to main content

Angajații DDS „Pantera” instruiţi de militarii americani

Funcționarii din cadrul Detașamentului cu Destinație Specială „Pantera” au participat, în perioada 11-29 noiembrie curent, la exercițiul militar „Joint Combined Exchange Training—2019.3”(JCET). Antrenamentele s-au desfășurat la Baza militară de instruire a Armatei Naționale de la Bulboaca.

În cadrul exercițiului, 35 de angajați ai DDS „Pantera”, în comun cu militarii din Forţele Speciale ale Armatei Naţionale și un grup de militari ai Armatei SUA, au fost antrenați la executarea tragerilor speciale din armamentul de infanterie și misiuni specifice în teren.

Antrenamentele au avut ca scop dezvoltarea capabilităţilor pentru executarea misiunilor speciale, antrenarea comună şi efectuarea schimbului de experienţă între contingentele forţelor speciale moldoveneşti şi americane.

 

Serviciul mass-media ANP

Tel: (022) 409-767

E-mail: presa@anp.gov.md